Web Analytics

Orele suplimentare – legislație explicată

Orele suplimentare reprezintă intervalul de timp, în afara programului de muncă normal, în care un angajat își execută funcțiile și atribuțiile. O persoană va lucra suplimentar la cerința angajatorului, care trebuie să fie motivată de o situație specifică și numai în cazul acordului ambelor părți. 

Normele orelor suplimentare diferă în funcție de profesia și vârsta angajatului. Astfel, persoanele care sunt angajate în câmpul muncii cu norma de 8 ore pe zi, nu au dreptul să lucreze mai mult de 48 de ore pe săptămână, 8 dintre ele fiind ore de muncă prestată suplimentar.

Există totuși situații de urgență, cum ar fi prevenirea unui accident sau de înlăturare a consecințelor unui accident. În acest caz, angajatul va munci suplimentar fără acordul său prealabil, iar limita de 48 de ore pe săptămână poate fi întrecută. Dacă salariatul a muncit mai mult decât norma săptămânală, atunci el trebuie să fie remunerat mai apoi cu ore libere plătite, în așa mod, ca media orelor muncite pe săptămână pe perioada de referință de 4 luni, să nu depășească cele 48 de ore stabilite inițial prin lege. 

Salariații care nu au 18 ani împliniți, nu pot lucra mai mult de 30 de ore pe săptămână, respectiv 6 ore pe zi și nu au dreptul de a munci suplimentar. Alte categorii de persoane care nu au dreptul de a lucra suplimentar sunt: angajații care au contract de muncă parțial sau redus, cei care muncesc de acasă fără a avea un program prestabilit și normat și conducătorii auto din domeniul transporturilor rutiere. Cei care lucrează în regim de telemuncă pot presta ore suplimentare numai la cererea conducerii entității. 

Atunci când salariul angajaților este plătit din bugetul public, norma de ore suplimentare pentru aceștia nu trebuie să fie mai mare de 180 de ore pe an. Aici, excepție constituie situațiile în care angajatul e obligat să lucreze suplimentar în urma unor ordine specifice reglementate de minister, iar limita anuală crește până la 360 de ore.

Cum se plătesc orele suplimentare

Prima modalitate de recompensare pentru timpul muncit în plus, o constituie orele libere. Angajatorul este obligat să ofere salariatului ore libere plătite în decurs de 90 de zile calendaristice. Dacă compania este nevoită să reducă activitatea din mai multe motive, atunci liberele plătite se pot acorda și în termen de 12 luni din momentul prestării muncii suplimentare. Procedura este identică și în cazul muncii în zilele de sărbătoare legală. Numărul de ore libere plătite pentru un angajat este egal cu numărul de ore lucrate suplimentar de către acesta. 

A doua modalitate de recompensare este sporul salarial. Munca suplimentară este plătită dacă, în decurs de 90 de zile, angajatului nu i sau acordat ore libere. Suma care urmează să fie plătită se calculează strict pe timpul muncit și trebuie să constituie minim 75% din salariul de bază în cazul orelor adiționale și minim 100% din sporul salarial dacă s-a lucrat în zile de sărbătoare legală. Termenul limită de plată a orelor suplimentare este de 3 ani.

Dacă drepturile angajaților cu privire la desfășurarea și compensarea pentru orele suplimentare nu sunt respectate, aceștia pot sesiza, printr-o cerere, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Angajatorul care refuză acordarea orelor libere sau plata pentru munca opțională, riscă amenzi cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei. 

Cum te ajută aplicația iFlow să ții evidența orelor suplimentare și a învoirilor?

Fiind concepută cu scopul de a minimiza timpul de elaborare a rapoartelor de către o firmă, aplicația iFlow are inclus în sistem mai multe tipuri de evenimente, unde sunt incluse orele suplimentare și învoirile. 

Cererile pentru ore suplimentare sau învoiri pot fi setate atât de angajator pentru orice salariat, cât și de angajați, însă doar pentru profilul personal. Pașii pentru setarea acestora sunt următorii:

  • Din panoul principal, click pe butonul adaugă evenimente
  • Alege tipul de eveniment din lista predefinită
  • Selectează angajatul/angajații care urmează să fie adăugați în eveniment
  • Completează câmpurile cu data și ora de început și încheiere, precum și motivul cererii
  • Dacă a fost setată în aplicație necesitatea de a aproba evenimentele de către superior, atunci ultimul pas este click-ul pe butonul aprobă sau respinge. De asemenea, cererea respectivă poate fi printată direct din aplicație.

Evidența orelor suplimentare și a învoirilor poate fi regăsită în: profilul angajatului, raportul de pontaj sau raportul dedicat de ore suplimentare și învoiri. De asemenea, rapoartele se pot genera pe mai multe filtre, cum ar fi: după angajați, echipe, tipuri de evenimente sau stare. Accesează tutorialul video despre cum folosești orele suplimentare și învoirile în iFlow, sau ghidul de adăugare evenimente pe blogul iFlow.

Cu ajutorul iFlow, companiile dispun de un raport clar a activității angajaților și pot vedea în timpul necesar cui trebuie să acorde ore libere plătite sau cine e nevoit să lucreze suplimentar pentru a-și recupera învoirile. Totodată, conducerea firmei va putea să se asigure că toți angajații își îndeplinesc norma de muncă stabilită prin contract.

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.

Articole Populare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
Irina U.
Irina U.
Sunt o persoană optimistă, ambițioasă și cu planuri mari pe viitor. Datorită acestor calități, orice provocare pe care o întâlnesc devine o oportunitate de auto-dezvoltare, iar fiecare zi este o posibilitate de a învăța ceva nou.