Una dintre cele mai frecvent întâlnite întrebări pe care le primim, este cea legată de integrarea aplicației iFlow cu ERP-ul sau softul de salarizare utilizat. Dacă și tu ești curios să afli răspunsul acestei întrebări, citește acest articol.
Ne dorim să ne ajutăm clienții pe cât de mult putem, astfel atunci când vine vorba de integrarea cu softul de salarizare suntem deschiși pentru dezvoltarea diferitelor fișiere care pot fi descărcate din iFlow și importate în softul de salarizare sau alte softuri folosite de către compania ta.
Pentru a beneficia de un fișier dedicat import/export, urmează pașii de mai jos:
Pas 1: Verifică lista fișierelor disponibile
Există deja un set de fișiere dezvoltate în acest sens. Astfel, verifică din contul tău dacă unul din fișierele deja dezvoltate se potrivește pentru tine și softul de salarizare.
Din meniul principal “Rapoarte” – “Export date” – click pe “Tip export” – aici găsești lista fișierelor deja dezvoltate.
Acestea sunt împărțite în 2 categorii, în funcție de sursa de date utilizată de tine în iFlow. Cele bazate pe prezență reală sunt fișierele care sunt completate cu înregistrările prezențelor prin telefon, PC sau Cartele RFID. Cele cu sursa de date program de lucru sunt completate cu informațiile care provin din planificarea programului de lucru, din panoul “Program de lucru”.
Pas 2: Ia legătura cu un reprezentant iFlow
În cazul în care niciunul dintre fișierele din listă nu se potrivesc nevoilor tale, ia legătura cu noi fie prin chat, fie printr-un mail către [email protected] și spune-ne de ce ai nevoie.
Vom avea nevoie de un fișier model, pe baza căruia vom dezvolta fișierul în iFlow. Vom avea nevoie și de detalii în cazul în care există nevoi specifice în ceea ce privește completarea fișierului, de exemplu: “Concediul notat în zile și nu în ore”, “Orele de intrare și ieșire să fie reprezentate cu minut și secundă”, “Orele de intrare și ieșire să fie rotunjite automat”, etc.
Pas 3: Testarea fișierului
După ce fișierul este aprobat și trece de etapa de dezvoltare, acesta va fi disponibil live, după update-ul aplicației. Vei fi notificat în momentul în care fișierul este disponibil în aplicație pentru a putea începe utilizarea acestuia.
În perioada următoare așteptăm feedback-ul tău iar în cazul în care trebuie intervenit cu îmbunătățiri, vom ține cont de sugestiile tale și vom realiza modificările necesare.
Pas 4: Utilizarea fișierului
Din momentul în care au fost realizate ultimele modificări, iar fișierul a ajuns în forma lui finală, acesta este gata de utilizat. Asta marchează integrarea cu succes a aplicației iFlow cu softul de salarizare/alt software prin fișier de export/import date.
Comunicarea este secretul
Nu ezita să ne contactezi atunci când ai întrebări în legătură cu aplicația. Chiar dacă întrebările sunt legate de funcționalități deja existente sau de anumite sugestii. Ne poți contacta prin intermediul chat-ului sau prin email la [email protected], un reprezentant iFlow va prelua mesajul tău și va răspunde în cel mai scurt timp.