Printre documentele de care au nevoie operatorii economici care activează în domeniul de creare a programelor pentru calculator se numără și: Comandă internă scutire impozit programatori. Citește acest articol și află cine poate beneficia de scutirea impozitului, care sunt documentele de care ai nevoie și poți descărca modelul de comandă internă scutire impozit programatori.
În anul 2017 a fost adăugată o nouă prevedere legală pentru angajații companiilor care au ca obiect de activitate crearea programelor pentru calculator destinată scutirii impozitului pe veniturile din salarii. Această prevedere apare în Ordinul comun al ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, ministrul Educației Naționale, ministrului Muncii și Justiției Sociale și ministrului FInanțelor Publice nr. 409/4.020/737/703/2017, publicat în Monitorul Oficial (nr. 468/22.06.2017).
Cine beneficiază de scutirea pe impozit?
Pe scurt, persoanele care beneficiază de scutirea impozitelor sunt programatorii și persoanele care lucrează în domeniul IT, mai exact în proiecte destinate creării programelor pentru calculator.
Este vorba despre companiile care activează în baza următoarelor coduri CAEN:
5821, 5829, 6201, 6202 și 6209. Scutirea impozitului se face în baza art. 60 pct. 2 a legii nr. 227/2015, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- posturile trebuie să corespundă domeniului de activitate încadrat pentru scutire
- postul trebuie să facă parte dintr-un compartiment specializat, care să fie evidențiat în organigrama angajatorului
- salariații trebuie să dețină o diplomă din învățământul superior eliberată de o unitate de învățământ superior acreditată
- angajatorul a realizat și a înregistrat, în anul fiscal precedent, venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator
- veniturile înregistrate de angajator menționate mai sus, au o valoare de cel puțin echivalentul în lei a 10.000 Euro, pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit.
Care sunt actele de care ai nevoie pentru scutirea impozitului?
Pentru scutirea impozitului, angajatorul va pregăti un dosar pentru fiecare angajat. Acesta trebuie să conțină următoarele documente:
- Actul constitutiv, în cazul operatorilor economici
- Organigrama angajatorului
- Fișa postului
- Copie a diplomei pentru studii superioare, însoțită de copie a foii matricole sau a suplimentului la diplomă, etc. toate aceste documente trebuie să fie copii cu mențiunea “Conform cu originalul”
- Copie cu mențiunea “Conform cu originalul” a contractului individual de muncă
- Statul de plată (Întocmit separat pentru salariații care beneficiază de scutirea impozitului pe veniturile salariale sau asimilate salariilor)
- Comanda internă scutire impozit programatori , aprobată de organul de conducere abilitat
- Balanța analitică în care sunt reflectate distinct veniturile provenite din activitatea de creare a programelor pentru calculator
Descarcă modelul de Comandă internă scutire impozit programatori
Îți punem la dispoziție, în mod gratuit, modelul de comandă internă pentru scutirea impozitelor. Tot ce trebuie să faci este să o descarci.