Web Analytics

Cum acorzi corect concediul de maternitate – 2021

Publicat pe:

Există numeroși angajatori dar și angajați care nu știu exact care sunt condițiile de acordare a concediului de maternitate, nici care sunt documentele necesare pentru a realiza tot acest proces corect. De aceea, următorul articol cuprinde toți pașii premergători pentru acest lucru și clarificări pe toate subiectele privind concediul de maternitate.

Care este perioada de acordare a concediului de maternitate?

Concediul de maternitate reprezintă concediul de care beneficiază salariatele care urmează să nască. Durata acestui tip de concediu este fixă și are un total de 126 de zile, acest total de zile este împărțit pe două perioade: Concediul prenatal (63 de zile) și Concediul postnatal (63 de zile).

A nu se face confuzie între acest tip de concediu și cel de creștere a copilului, care are o perioadă maximă de 2 ani (chiar 3 ani, în cazul copiilor cu handicap).

Perioadele de timp oferite pentru Concediul prenatal și Concediul postnatal (sarcină și lăuzie) pot fi compensate între ele, cu permisiunea medicului. Singura condiție fiind ca perioada de timp pentru concediul postnatal să nu fie mai mică de 42 de zile. De asemenea, salariatele au opțiunea de a renunța la concediul prenatal, însă primele 42 de zile din concediul postnatal sunt obligatorii.

Concediul medical prenatal este acordat exclusiv pentru sarcină. Asta înseamnă că afecțiunile ce intervin pe perioada sarcinii dar fără o legătură cu aceasta nu sunt incluse în concediu. În cazul unei sarcini cu risc, este posibil ca perioada de timp alocată concediului prenatal să nu fie suficientă. În acest caz, medicul specialist poate elibera un certificat medical care îi dă dreptul salariatei la concediul medical obișnuit.

Condițiile acordării concediului de maternitate sunt prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Responsabilitatea angajatorului și a salariatei pentru concediul maternal

Atât angajatorul cât și angajata trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a întocmi sau pentru a primi, concediul de maternitate.

Ce obligații are angajata?

  • Salariata gravidă are obligația de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care să-i ateste starea;
  • Salariata gravidă are obligația de a comunica în scris angajatorului starea sa de graviditate, în conformitate cu O.U.G. nr. 96/2003, modificată și completată.

Ce obligații are angajatorul?

  • Angajatorul are obligația de a evalua împreună cu medicul de medicină a muncii, riscurile la care este supusă salariata la locul de muncă și să întocmească un raport de evaluare;
  • Dacă în urma evaluării se constată că există riscuri pentru salariată, angajatorul este obligat să-i acorde acesteia, măsuri suplimentare de protecție;
  • Dacă angajatorul nu poate dispune modificarea condițiilor de muncă, cum ar fi programul de muncă al salariatei, aceasta poate solicita concediul de risc maternal;
  • Concediul de risc maternal se poate întinde pe o perioadă de cel mult 120 de zile calendaristice, în funcție de recomandarea medicului și de justificarea angajatorului.

Acest tip de concediu nu se încadrează în concediul de maternitate, ci în concediu de risc maternal și se acordă la solicitarea angajatei, în baza recomandării medicului care supraveghează sarcina. Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu de maternitate, începând cu luna a 6-a de sarcină, pe baza certificatului de persoană cu handicap.

Cine beneficiază de indemnizația de maternitate?

Pentru a putea beneficia de indemnizația de maternitate, salariata trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să aibă domiciliul sau reședința pe teritoriul României
  • Să prezinte certificatul medical care atestă starea de graviditate, eliberat de medicul curant
  • Să fi cotizat pe o perioadă de timp de minimum o lună, în ultimul an, la contribuția de concedii și indemnizații

Salariatele care nu mai sunt asigurate din motive care nu țin de ele beneficiază, de asemenea, de concediu de maternitate. Singura condiție este ca nașterea să aibă loc în termen de 9 luni de la pierderea calității de asigurat.

În cazurile excepționale, indemnizația de maternitate poate fi primită și de alte persoane, după cum urmează:

  • Reprezentantul legal sau mandatarul desemnat prin procură specială de către acesta (art. 39 din O.U.G. nr. 158/2005)
  • În cazul în care, până la achitarea indemnizației cuvenite, salariata a decedat, indemnizația de maternitate cuvenită pentru luna în curs și neachitată asiguratei decedate se plătește:
  • Soțului supraviețuitor
  • Copiilor
  • Părinților
  • În lipsa acestora, persoanei care dovedește că a îngrijit-o până în momentul decesului

Cum se calculează indemnizația de maternitate?

În anul 2020 indemnizația de maternitate se calculează ca 85% din media veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare.

De reținut faptul că Indemnizația de maternitate NU se impozitează, conform Codului Fiscal, Art. 42. Din indemnizația de maternitate se reține doar CAS-ul.

Indemnizația aferentă concediului de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat, FNUASS (art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005).

Calculul și plata indemnizației de maternitate se fac pe baza certificatului medical eliberat potrivit legii, care constituie document justificativ pentru plată (art. 36 alin (1) din O.U.G. nr. 158/2005).

Angajatorul va face lunar, calculul și plata indemnizației de asigurări sociale sau cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, în cazul persoanelor care se află în raporturi de muncă sau de serviciu. De aceea, salariata are obligația de a prezenta la timp certificatul medical emis potrivit legii, nu mai târziu de data de 5 a lunii următoare celei pentru care s-a acordat concediul ( anexa nr. 1 din Ordinul M.S. și CNAS nr. 233/125/2006 coroborat cu art. 36 alin (2) din O.U.G. nr. 158/2005).

În mod normal, suma datorată cu titlul de indemnizație de maternitate se scade din contribuția datorată de angajator către FNUASS pentru concedii și indemnizații.

Cum se recuperează contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații?

Pentru a recupera sume avansate din contul FNUASS, reprezentând de valoarea indemnizației de maternitate, de îngrijire copil bolnav sau de incapacitate temporară de muncă, angajatorul trebuie să urmeze în mod obligatoriu următoarele etape procedurale:

  1. Depunerea unei cereri-tip de restituire a diferențelor astfel rezultate, este necesar ca cererea să fie redactată în conformitate cu modelul prevăzut în Anexa nr. 12, se va anexa și declarația privind obligațiile de plată.
  2. Urmărirea soluționării cererii depuse în termen de 15 zile, în cadrul compartimentelor abilitate:
  • Să analizeze și să solicite semnarea de către directorul executiv/ președintele casei a documentului de aprobare
  • Să întocmească ordonanțarea de plată, ordinul de plată, borderoul ordinelor de plată sau comunicarea de respingere a plății.

Asigură-te că următoarele informații sunt corecte, pentru a evita respingerea cererii de restituire a banilor:

  • Codul de diagnostic;
  • Codul de indemnizație;
  • Concordanța între codul de diagnostic și codul de indemnizație;
  • Concordanța între datele privind concediul inițial/în continuare;
  • Calculul indemnizațiilor.

Documentele necesare pentru acordarea indemnizației de maternitate

  1. Certificat medical pentru maternitate – eliberat potrivit Ordinului nr. 233/125/2006
  2. Codul de diagnostic – 08 sarcină și lăuzie.
  3. Certificat medical – eliberat de medicul curant la data la care a avut loc consultația pentru angajatele care au prezentat adeverința de plătitor.
  4. Certificatele de concediu medical pentru sarcină – sunt eliberate pe o perioadă de cel mult 30 de zile, de către medicul de familie sau de către medicul de specialitate obstetrică-ginecologie, care supraveghează sarcina.
  5. Certificatul medical pentru lăuzie – este eliberat de medicul de specialitate obstetrică-ginecologie din unitatea sanitară în care a născut femeia sau de către medicul de familie pentru o perioadă de 30 de zile.  

Citește și articolul despre concediul și indemnizația de creștere a copilului pentru anul 2021.

Echipa editorială HR iFlow
Echipa editorială HR iFlow
Echipa noastră îți aduce informații de ultimă oră despre tendințele și inovațiile în domeniul resurselor umane, ajutându-te să fii mereu la pas cu evoluțiile din industrie.

508 COMENTARII

  1. Îmi permit să vă corectez. E o chestiune de semantică în lege, care are implicații reale în durata concediului:
    Concediul de creștere a copilului nu are durata de 2 ani ci până când copilul împlinește vârsta de 2 ani (respectiv 3).
    Astfel din cei 2 ani de la data nașterii copilului se scade perioada de post-natal.
    Și dacă tatăl poate beneficia de concediu, durata concediului mamei este redusă obligatoriu cu o lună.
    Vă rog să rectificați !

  2. Buna ziua!…..suntem un cuplu tanar care am lucrat in Uk impreuna in 2019 din mai pana la sfarsitul lunii septembrie.Avem dorinta de face un copil, in 2020, ce acte avem nevoie pentru a beneficia de concediu postnatal in romania, daca putem? Si care sunt pasii pe care ar trebui sa i urmam?….avem nevoie de copie de pe contractul de munca din uk si ce acte ne ar mai trebui?!…va multumesc anticipat si astept raspuns

    • Buna ziua. Ati aflat mai multe detalii in legatura cu indemnizatia si concediul pt cresterea copilului in Romania? Si eu sunt in aceeasi situatie. Sunt in Anglia si as vrea sa ma intorc in tara. Multumesc !

    • Toate actele pe care le aveti la dispozitie.

      Contract de munca, sau daca ati lucrat prin agentie toate payslip-urile.

      In functie de perioada care trebuie sa o completati din uk, traduceti payslip-uri, si eventual un Payment History de la Agentie/firma. P60, si intrebati la hmrc de u1 form

  3. Buna ziua lucrez de 6 luni si acuma am aflat ca sunt însărcinată ,firma la care lucrez te baga in concediu de risc la 3 luni jumate pentru ca e risc de pirdere a sarcini in mediul in care lucrez întrebarea mea este o sa beneficiez de concediu de risc având în vedere că am doar 6 luni lucrate ?+următoarele 2 luni jumate va multumesc anticipat

  4. Buna ziua, pe data de 7.04.2020 fac 2 ani de cand lucrez la acelasi loc de munca,iar contractul meu se incheie tot pe 7.04.2020 deoarece eu sunt in locul unei fete ce a fost in prenatal.Intrebarea mea este urmatoarea,daca eu as ramane gravida acum iar mie mi se desface contractul de munca in aprilie,beneficiez de prenatal, chiar daca eu raman fara loc de munca? Multumesc

    • Buna seara,am si eu o intrebare…daca am lucrat din11.11.2019 pana pe 16 .062020 apoi am intrat in somaj ,care se termina in ianuarie 2021 ,pot beneficia de concediu prenatal si indemnizație creștere copil,în condițiile în care o sa nasc la jumătatea lunii iunie2021?

  5. Buna seara. La 31.12.2019 am terminat concediul de crestere pentru primul copil. Luna ianuarie 2020 am muncit cu contract, iar de la 01.02.2020 urmeaza sa intru in concediu prenatal cu al doilea copil. Intrebare: care venituri brute se iau in calcul pentru indemnizatie, brutul lunii ianuarie 2020 si 5 luni brutul / valoarea lunara a concediului de crestere a primului copil sau doar brutul lunii ianuarie 2020 ,avand in vedere faptul ca se specifica obligativitatea de a fi cotizat minim o luna in ultimul an, la contributii de concediu si indemnizatii? Va multumesc anticipat.

  6. Buna ziua. Incepand cu luna Ianuarie 2020 am intrat in concediu prenatal. Astazi am primit banii de la angajator doar ca suma pe care am primit-o este la fel ca cea pe care o luam lunar inainte de prenatal. El spune ca a fost facut calculul corect dar nu inteleg cum pentru ca in jurul meu toata lumea primeste mai mult in perioada de pre si postnatal decat atunci cand erau la munca.
    Brut Decembrie: 11500
    Brut Noiembrie : 5983
    Brut Octombrie : 5983
    Brut Septembrie : 5983
    Brut August : 5983
    Brut Iulie : 5983
    Suma primita astazi de la angajor : 3500 lei, la fel ca atunci cand lucram.
    Mulumesc frumos!

  7. Buna ziua mam angajat la sf lui aprilie am aflat ca sunt insarcinata in august am intrat in risc maternal 120 de zile………dupa medicul de familie mia spus si cei de la casa de asigurari ca beneficiez de prenatal si post-natal 126 de zile stagiul de cotizare stiam ca trebuie sa fie de luni…….acum cei de la munca nu imi fac plata…pentru ca cei de la casa de asigurari refuza sa le restituie lor banii.. pentru ca au spus ca trebuie sa am lucrate 12 luni…..tin sa mentionez ca eu nu voi lua indemnizatie.

  8. Buna seara ! Am fost plecata in Anglia un an, am revenit in tara in mai 2019. M-am angajat in Iunie 2019, iar pe 18 decembrie mi-am dat demisia ( ca idee, mi a fost foarte rau, managerul a fost destul de absurd si m a amenintat ca tocmai in ziua aia m am gasit sa mi fie rau? Intr un moment de furie mi am dat demisia) pe 28 decembrie am aflat ca sunt însărcinată ! Am sanse sa primesc indemnizație ? Multumesc !

  9. Dacă soția mea angajată pe 17 aprilie 2019, urmează să nască în jur de sfârșitul lunii aprilie 2020, ar beneficia de concediu de maternitate? Asta in caz ca munceste doar 10 sau 11 luni, mai beneficiază de concediu? Va multumesc anticipat!

  10. Bună ziua acum sunt în concediu de maternitate mai am 7 luni pana ma reîntorc la munca dar dacă rămân însărcinată în perioada aceasta mai sunt obligată sa ma reîntorc la munca sau pot sa merg în continuare în concediu maternal?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine ilustrând cum se desfășoară munca de noapte în cadrul unei companii

Totul despre munca de noapte: sporuri, legislație și evidența corectă a orelor

Legislație
Ce este munca de noapte conform Codului Muncii și ce prevede legea în 2025 Conform legislației privind munca de noapte, mai exact Art. 125 din...

Contractul de muncă temporară în REGES-ONLINE

Contabilitate
Contractul de muncă temporară este o soluție legală și flexibilă pentru companiile care au nevoie de personal pe termen scurt. Reglementat de Codul Muncii...

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.