Web Analytics

Inflația, teoria simplificată

Inflația este un subiect des întâlnit și dezbătut în mass media. Atunci când inflația crește, toți locuitorii unei țări vor avea de suferit din punct de vedere economico-financiar. Dar ce este de fapt inflația și care sunt efectele ei asupra companiilor din România? În acest articol prezentăm tot ceea ce trebuie să știi despre acest subiect.

Ce este inflația?

Pe scurt, e creșterea în timp a prețurilor, bunurilor și serviciilor, în paralel cu scăderea valorii banilor și puterea de cumpărare a populației. Valoarea banilor este influențată de raportul dintre cantitatea de bani disponibilă în circulație și totalitatea bunurilor și serviciilor pe care le putem cumpăra cu aceștia. Atunci când în economia unei țări nivelul de productivitate rămâne același, dar se introduc mai mulți bani în piață, se cumpără aceleași produse dar cu mai mulți bani. Astfel, cu suma de 100 lei cumperi mai puține produse sau servicii decât în perioada anterioară inflației.

Cauzele inflației

  1. Lipsa produselor pe piață este o cauză importantă a inflației. Acest fenomen generează:

Inflația prin cerere este caracterizată printr-o creștere excesivă a cererii pe care o anumită industrie nu poate să o satisfacă. Care sunt consecințele inflației prin cerere? Evident, creșterea prețurilor pe produs.

Inflația-prin-Cerere-iFlow

Inflația prin costuri apare atunci când resursele importante din punct de vedere economic, cum ar fi energia electrică sau petrolul, se scumpesc. În astfel de situații apare un deficit de resurse care duce la creșterea prețurilor pentru a putea acoperi costurile ridicate ale agenților economici.

  1. Scăderea valorii banilor este o altă cauză importantă a inflației. Când acest lucru se întâmplă avem de-a face cu:

Inflația prin monedă apare atunci când un stat se hotărăște să tipărească și să introducă mai mulți bani în piață. Așadar, dacă numărul produselor și serviciilor rămâne neschimbat dar pe piață au fost introduși mai mulți bani, aceștia își pierd din valoare.

Inflația-prin-Monedă-iFlow

Exemplu: Dacă un coș de produse costa 100 lei înainte de punerea în circulație a noilor bani, după acest fenomen, același coș va costa 200 lei. Acest proces este normal, deoarece cantitatea de produse rămâne neschimbată, în timp ce banii se dublează. Cu siguranță, dublarea banilor pe piața economică nu rezolvă problemele financiare ale unei țări. De fapt, le amplifică.

Indicele prețului de consum (IPC)

Indicele prețului de consum utilizează principiul național al consumului și este principalul indicator al inflației dintr-o țară, pe anumite intervale de timp. Urmărește cheltuielile de consum ale rezidenților, indiferent dacă acestea sunt efectuate în interiorul sau în afara granițelor țării. Datele IPC sunt publicate în fiecare lună și nu sunt ajustate sezonier. Prin prelucrarea datelor rezultă următorii indicatori:

    • IPC pe total și principalele grupe de mărfuri (alimentare și nealimentare) și servicii;
    • Rata medie lunară a inflaţiei;  
    • Rata lunară a inflaţiei;  
    • Rata anuală a inflaţiei;  
      • Agregări speciale pentru diverse organisme interne și internaționale;  
    • IAPC pe structura COICOP.

IAPC sau indicii armonizați ai prețurilor de consum măsoară modificările produse în evoluția prețurilor și tarifelor aferente bunurilor și serviciilor care au survenit pe teritoriul României. Astfel, pentru construirea IAPC se utilizează principiul “domestic”, luând în calcul consumul  tuturor gospodăriilor de pe teritoriul țării, indiferent de naționalitate, statut rezidențial sau social. Exceptând ambasadele străine aflate pe teritoriul României.

Cum se calculează?

Imaginează-ți un pachet de produse ce reprezintă media cheltuielilor populației pentru anul 2018. Compară acest pachet cu o perioadă de timp anterioară, anul 2017. Diferența dintre cele două reprezintă rata inflației. Media europeană a inflației are o valoare de 2% și nu afectează în nici un fel economia unei țări. Rata medie din România pentru anul 2018 a fost de 4,6%. Însă, pe parcursul anului s-a înregistrat și o inflație de 5,4%, ceea ce înseamnă că România s-a confruntat cu o inflație ridicată. Veniturile din țara noastră pentru anul 2018 au fost la fel ca în anul precedent. În concluzie, s-au cumpărat cu 4,6% mai puține produse și servicii decât în anul 2017.  

Inflația-2018-iFlow

Efectele inflației asupra companiilor

Deprecierea monetară apărută în urma inflației duce la devalorizarea capitalurilor și la modificarea semnificației reale a elementelor de bilanț. De asemenea, unele companii pot întâmpina dificultăți în a prevedea raportul real dintre costuri și încasări. Acest raport are denumirea de cash-flow și reprezintă diferența dintre banii care au intrat în companie, încasările și banii care au ieșit din companie, plățile. Din acest motiv, competivitatea unei firme pe piață este afectată, la fel ca și deciziile de investiții. Modificările de capital pot duce la aplicarea amortizării accelerate, iar asta se va vedea în creșterea costurilor din companie și, implicit, în creșterea prețurilor de producție.

Inflația poate avea și un efect fals pozitiv pentru unii. De exemplu, agenții economici debitori se vor bucura de o inflație prin monedă. Deoarece, valoarea debitului rămâne neschimbată, pe când banii își pierd valoarea inițială. Acest lucru este posibil atunci când dobânzile practicate de bănci sunt sub rata inflației. Multe companii sunt tentate să se îndatoreze în permanență, asumându-și riscuri foarte mari, care pot reduce cursul acțiunilor firmei respective.

Proiecția inflației pe anul 2019 conform BNR

Proiecția-Inflației-BNR

Conform graficului publicat pe site-ul BNR observăm că inflația se află într-un proces de scădere din luna Decembrie a anului trecut. Cea mai mică inflație se preconizează că va fi în trimestrul 3 al acestui an, cu un procent de 2,7%. Totuși, rata de incertitudine este de +/- 1,6%. Trimestrul 3 are și cele mai multe zile lucrătoare din acest an. Poți afla mai multe despre zilele lucrătoare, sau zilele libere legale ale anului actual – aici. Conform acestui grafic, inflația va fi în creștere spre finalul anului 2019.  

Inflația, pe scurt

Acest articol prezintă inflația și efectele ei cât mai pe scurt posibil. Sunt foarte multe teme și informații de dezbătut pe acest subiect. Inflația este un fenomen variabil și care depinde de mulți factori, de aceea este greu de definit.

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.

Articole Populare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
Echipa editorială iFlow
Echipa editorială iFlow
Echipa noastră îți aduce informații de ultimă oră despre tendințele și inovațiile în domeniul resurselor umane, ajutându-te să fii mereu la pas cu evoluțiile din industrie.