Web Analytics

Planificarea anuală a concediilor pregătită pentru I.T.M. cu iFlow

Publicat pe:

Cu aplicația iFlow ești întotdeauna pregătit pentru un eventual control ITM. Pontajele sunt calculate automat, condica de prezență este completată corect și ai nu doar evidența zilelor de concediu disponibile, ci poți chiar să realizezi planificarea concediilor anuale. Citește acest articol, și află cum realizezi acest lucru, pas cu pas.

Cum creez raportul?

Pentru această planificare anuală a concediilor se vor utiliza câmpurile personalizate din iFlow. Tot ce trebuie să faci este să creezi câte un câmp personalizat pentru fiecare lună din an, deoarece coloana cu nume și prenume este deja creată, exemplu în imaginea de mai jos.

Din meniul principal “Setări” – “Câmpuri personalizate” – click pe butonul “Adăugați câmp nou” –  completează numele câmpului – selectează tipul câmpului (text scurt) – click pe “Salvează”. Aceștia sunt pașii pe care va trebui să îi repeți pentru fiecare lună a anului.

Cum completez raportul?

Acest raport poate fi completat direct de tine sau îți poți lăsa angajații să îl completeze.

Pentru a-l completa, trebuie să accesezi raportul “Câmpuri personalizate”, apoi click pe butonul “Editează” din dreptul fiecărui angajat pentru a completa câmpurile în locul acestuia.

Ca angajații tăi să poată completa acest raport (modalitate indicată) trebuie să le oferi acces, poți face acest lucru din meniul principal “Setări” – “Companie” – “Setări companie” – bifează căsuța “Angajații pot să-și vadă câmpurile personalizate” – apoi click pe butonul “Actualizează informațiile”.

După ce ai oferit acces angajaților, aceștia pot să-și realizeze planificarea anuală a concediilor. Tot ce trebuie să facă este să-și acceseze profilul – click pe “Câmpuri personalizate” – acolo completează intervalele de zile pentru concedii, exemplu în imaginea de mai jos.

Cum accept versiunea finală a acestui raport?

După ce toți angajații au planificarea anuală a concediilor completată,o vei verifica și dacă aceasta este varianta finală vei adăuga evenimentele de concediu de odihnă în funcție de planificarea anuală. Apoi vei aproba evenimentele în momentul în care se efectuează concediile. 

Nu ar fi indicat să le aprobi pe toate, deoarece ar putea interveni evenimente neprevăzute, din cauza cărora vei fi nevoit să editezi evenimentul de concediu programat.

Încearcă și tu să realizezi planificarea anuală a concediilor cu iFlow. Ne poți contacta oricând cu întrebări legate de aplicație fie la adresa [email protected], fie prin intermediul chat-ului din aplicație.

Beatrice M.
Beatrice M.
Principalul meu obiectiv este dezvoltarea personală. De aceea, îmi place să primesc și să ofer informații noi ori de câte ori am ocazia. Sunt o persoană energică și optimistă, consider că întotdeauna este loc de mai bine în orice activitate de zi cu zi la care iau parte.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine ilustrând cum se desfășoară munca de noapte în cadrul unei companii

Totul despre munca de noapte: sporuri, legislație și evidența corectă a orelor

Legislație
Ce este munca de noapte conform Codului Muncii și ce prevede legea în 2025 Conform legislației privind munca de noapte, mai exact Art. 125 din...

Contractul de muncă temporară în REGES-ONLINE

Contabilitate
Contractul de muncă temporară este o soluție legală și flexibilă pentru companiile care au nevoie de personal pe termen scurt. Reglementat de Codul Muncii...

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.