iFlow pentru angajați
Odată cu funcționalitățile destinate unui management eficient în domeniul de resurse umane, iFlow este aplicația care a reușit să creeze un șir de beneficii și instrumente utile pentru angajați.
Ce poate face un angajat în iFlow?
În comparație cu administratorul sau liderul de echipă, angajatul are mai puține responsabilități în iFlow. Acesta se loghează în aplicație cu adresa de email, iar activitățile pe care le poate face sunt:
Panoul General
În panoul General un angajat își vizualizează colegii împreună cu evenimentele acestora. Astfel, programarea concediilor și a altor evenimente se face mult mai ușor. Tot din acest panou poate adăuga evenimente și prezențe. Printr-un click pe o zi din panoul General, angajatul ajunge pe pagina cu activitățile sale, de exemplu: programul său de lucru, evenimentele și prezențele din ziua respectivă.
Activitate
În panoul Activitate, angajatul poate vedea evenimentele personale, printa sau descărca cererile sau documentele aferente evenimentelor și să solicite editarea evenimentelor deja aprobate. De asemenea, poate să adauge evenimente și prezențe și din acest panou.
Pentru compania noastră aplicația iFlow reprezintă un real avantaj. Odată cu implementarea acesteia am reușit să avem o evidență clară asupra programului de lucru și ale modificarilor ce intervin, poate de pe o zi pe alta. De asemenea, economisim timp în realizarea acestuia, prin schimburile predefinite, calculul automat al numărului de ore și completarea automată a condicii de prezență.
Il Passo
https://ilpasso.ro
Program de lucru
Prin intermediul panoului Program de lucru, angajatul poate vedea planificarea orelor de muncă pentru sine și respectiv colegii săi. Această funcționalitate este deosebit de utilă petru companiile care lucrează pe ture, fiindcă astfel, angajații mereu pot consulta programul planificat cu un singur click în aplicație.
Profilul personal
În profiul personal, angajatul are acces la date precum: numărul de ore suplimentare și învoiri, totalul zilelor de CO efectuate și rămase, precum și evidența pe alte evenimente cu interval de ore sau zile. În setările contului, angajatul își poate modifica parola și seta permisiile pentru notificări. De asemenea, în profilul personal, utilizatorul își vede prezența, activitățile zilnice și documentele sale.
Ce permisii poți oferi angajatului?
În iFlow, administratorul contului setează permisiile angajaților și delimitează accesul acestora pentru unele instrumente.
Astfel, la nivel de companie, un utilizator poate primi accces pentru următoarele acțiuni:
- vizualizare și tipărire rapoarte
- excludere definitivă din raport
- efectuarea închiderii de lună
- adăugare, ștergere, editare sau dezactivare evaluări
- editarea propriului program de muncă sau a echipei din care face parte
- editarea prezenței reale, ora și data pontării
- acces la istoricul complet de prezență
- adăugare, ștergere, editare sau dezactivare proiecte
- vizualizare, editare, adăugare, ștergere sau aprobare a evenimentelor pentru toată firma
- adăugarea, editarea, ștergerea angajaților din echipa pentru care angajatul respectiv este lider de echipă
Descoperă iFlow
Eficientizează managementul angajaților tăi și digitalizează munca departamentului HR cu iFlow.