Continuăm să păstrăm tradiția actualizărilor lunare ale aplicației noastre. Astăzi, suntem bucuroși să prezentăm noutățile versiunii iFlow 7.2:
Filtru absenți pe panoul general
Am dezvoltat un nou instrument pe panoul general pentru a-ți oferi o modalitate mai eficientă de a monitoriza angajații. Acest filtru îți permite să identifici rapid cine a fost absent în diverse perioade, bazându-se pe evenimentele de concedii înregistrate în aplicație. Funcționalitatea este deosebit de utilă atunci când vrei să afli cine nu a fost la locul de muncă în luna precedentă sau cine va lipsi săptămâna viitoare. Astfel, poți organiza mai eficient sarcinile angajaților și eviți alocarea acestora celor care urmează să fie în concediu.
Restricționare pentru pontarea din aplicație
În ciuda avantajelor oferite de pontarea din aplicație, în unele companii poate fi necesar un control suplimentar asupra accesibilității acestui mod de înregistrare a prezenței. Prin intermediul noii versiuni iFlow, poți alege care angajați vor utiliza butoanele de intrare și ieșire, și care nu. Setarea asigură precizia datelor colectate de pe dispozitivele de pontaj, iar pontarea din aplicație va fi disponibilă doar pentru angajații cu permisia corespunzătoare.
Zile de concediu și sărbători 2024
Acum ai posibilitatea de a planifica concediile angajaților pentru 2024. Am activat butonul de alocare a zilelor de concediu de odihnă pentru anul viitor și am actualizat zilele sărbătorilor legale conform legislației în vigoare. Găsești detalii suplimentare în articolul Zile libere legale 2024.
Condică de prezență detaliată
Încă 2 rapoarte esențiale sunt disponibile în iFlow. Condica de prezență detaliată și condica de prezență reală detaliată. Diferența între rapoartele de condică existente și cele noi este reprezentată de faptul că în condica detaliată se vor afișa toate intervalele de prezență înregistrate într-o zi, fără a face legătura între prima intrare și ultima ieșire.
Condica de prezență detaliată îți oferă o imagine amănunțită asupra orelor de lucru, inclusiv a pauzelor setate în funcție de programul de muncă alocat. În același timp, condica de prezență reală detaliată preia aceste informații din pontările angajaților. Rapoartele respective sunt extrem de utile în companiile cu program flexibil sau care înregistrează prezența pe proiecte, simplificând monitorizarea productivității angajaților.
File de calcul pe programul de lucru
În urma succesului înregistrat cu filele de calcul pe prezența reală, am extins funcționalitatea și pentru programul de lucru. Spre exemplu, poți folosi fila de calcul pentru a șterge programul de lucru pe o zi în care angajatul și-a adăugat evenimentul de concediu plătit. De asemenea, poți să generezi intervale de pauză pentru angajații care nu o au setată inițial, să ajustezi programul în funcție de norma acestuia și multe altele.
Permisii de adăugare și vizualizare evenimente
O altă noutate adusă de iFlow 7.2 constă în posibilitatea de a gestiona cu precizie permisiile legate de evenimentele din aplicație. Acum ai posibilitatea de a controla categoriile de utilizatori care pot adăuga și vizualiza anumite tipuri de evenimente. De exemplu, poți crea evenimente specifice, cum ar fi ore suplimentare plătite, care vor fi disponibile doar liderilor de echipă pentru adăugare și vizualizare. Această abordare te ajută să tratezi individual angajații în funcție de nevoile companiei, evitând riscul de a cauza neînțelegeri și sporind securitatea informațiilor
De asemenea, am îmbunătățit următoarele instrumente:
- Totalurile între coloanele personalizate și cele standard
- Autentificarea cu Microsoft
- Setarea pentru evitarea valorilor negative pe coloanele personalizate
- Acțiuni noi pe filele de calcul pentru verificarea echipei
Sperăm că aceste actualizări vor îmbunătăți și mai mult experiența ta cu aplicația iFlow, iar dacă ai înrebări, trimite un email la adresa [email protected].