Web Analytics

Concediul și indemnizația de creștere a copilului 2021 – Legislație

Publicat pe:

În următorul articol vei găsi răspunsuri la următoarele întrebări:

  • Cine are dreptul la concediul și indemnizația de creștere a copilului?
  • Cum se calculează indemnizația de creștere a copilului?
  • Ce documente sunt necesare pentru a beneficia de concediu și indemnizația de creștere a copilului?
  • Ce se întâmplă cu contractul individual de muncă pe durata CCC?

Cine are dreptul la indemnizația de creștere a copilului?

Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr 111/2010, ambii părinți, au drepturi în mod egal, la concediul și indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani (trei ani, în cazul copilului cu handicap). De asemenea beneficiază de indemnizație și persoana care a adoptat copilul, care are copilul în plasament sau plasament în regim de urgență, sau care a fost numit tutore. În situația acestora din urmă se are în vedere îndeplinirea condițiilor timp de 12 luni anterior, adopției, plasamentului, tutelei după caz.

Pentru a beneficia de indemnizația de creștere a copilului, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții, conform Ordonanței de Urgență amintită mai sus: „Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară

Din acest act normativ înțelegem că este obligatoriu ca salariata/salariatul să fi lucrat, cu acte în regulă, minimum 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului. Această perioadă de timp nu este obligatoriu să fie consecutivă. Se consideră vechime și dacă mama/tata au solicitat în cele 12 luni: șomaj, concediu medical, pensie de invaliditate sau concediu fără plată.

Alte condiții necesare pentru părinții care doresc să intre în concediul de creștere a copilului, sunt:

  • Să fie cetățean român, străin sau apatrid (fără cetățenie)
  • Domiciliul/reședința să-i fie pe teritoriul României
  • Să locuiască în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora.

Cum se calculează indemnizația de creștere a copilului?

Calculul indemnizației este stabilit, conform Ordonanței, în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului.

La începutul anului 2018, s-au produs schimbări majore în privința valorii minime și maxime a indemnizației. Aceasta se calculează în continuare ca procent din media veniturilor nete. Condiția fiind ca valoarea indemnizației să nu fie sub suma de 1.250 de lei și nici peste suma de 8.500 de lei.

În OUG nr 111/2010 sunt prevăzute următoarele: „Cuantumul minim al indemnizației nu poate fi mai mic decât suma rezultată prin aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință (care e 500 de lei – n.red.), denumit în continuare ISR și nici mai mare de 8.500 lei

Ce se întâmplă cu contractul individual de muncă pe perioada concediului de creștere a copilului?

Contractul individual de muncă al salariatei/salariatului aflat în concediul de creștere a copilului, va fi suspendat pe toată durata concediului. Suspendarea contractului de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către angajat/ă și a plăților salariale de către angajator. Perioada concediului de creștere a copilului este considerată vechime și reprezintă stagiu de cotizare pentru pensie, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 124/2011, intrată în vigoare pe 1 ianuarie 2012.

Art. 17 alin. 7) „(7) Perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea.”

Care sunt documentele necesare pentru întocmirea dosarului de indemnizație pentru concediul de creștere a copilului 2020?

  1. Actul de identitate al solicitantului (copie și original)
  2. Actul de identitate al celuilalt părinte (copie și original)
  3. Certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie și original), hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției sau de încredințare a adopției, hotărârea judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecția copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgență (copie și original)
  4. Certificat de căsătorie (copie şi original)
  5. Livret de familie actualizat la Starea Civilă din localitatea solicitantului
  6. Adeverință eliberată de angajator  (Anexa la HG 449/24.06.2016) din care să rezulte că persoana îndreptățită:
    – A realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni, în ultimele 24 luni anterior datei nașterii copilului,
    – Nivelul lunar al acestora (se va trece separat și valoarea bonurilor de masă),
    – Prima şi ultima zi de concediu de maternitate,
    – Data împlinirii celor 42 de zile reprezentând concediul de lăuzie,
    – Prima zi de concediu de creşterea copilului.

 

Echipa editorială iFlow
Echipa editorială iFlow
Echipa noastră îți aduce informații de ultimă oră despre tendințele și inovațiile în domeniul resurselor umane, ajutându-te să fii mereu la pas cu evoluțiile din industrie.

428 COMENTARII

  1. Bună ziua,
    La calculul indemnizației de creștere copil se include și indemnizația de hrană, care este venit asimilat salariilor sau venitul net fără indemnizația de hrană?
    Mulțumesc!

  2. Bună ziua am terminat 10 clase anul trecut ,in luna lui august am rămas însărcinată am abandonat școala primesc indemizatie ptr creștere copil?

  3. Bună ziua. Am următoarea situație. Pe 2.12.2020 trebuie sa ma întorc la munca, am depus cerere în sensul asta cu 30 de zile înainte, insa nu am semnat actul adițional pt reluarea activității. Între timp m am decis sa renunț la job ul asta, sa deschid Pfa. Ce se întâmplă dacă refuz sa ma întorc la angajatorul actual? Trebuie sa-mi dau demisia, nu cunosc deloc aspectul asta. Și cum este considerata perioada de 1-2 săptămâni ( rămân în ccc?) pana deschid pfa-ul și depun cerere ca realizez venituri pt a lua stimulentul?
    Mulțumesc frumos.

  4. Bună ziua!
    Am o întrebare că, dacă sunt masterandă și rămân însărcinată cu aproximativ 2 luni înainte de disertație, voi primi salariul de maternitate și, dacă da, cât?

  5. Bună ziua, sunt angajata din 26.02.2020, am 44 zile muncite 55 de concediu medical și sunt în luna a 5a și sunt la munca de 10 zile. Mai lucrez pana la 7 luni. As naște în aprilie. Ma încadrez?

  6. Buna ziua am si eu o intrebare sunt in ccc si doresc si al doilea bebe. Cum se procedeaza ca sa beneficiez in continuare de ccc ? Al doilea bebe trebuie sa se nasca pana primul inplineste 2 ani sau e de ajuns sa fiu insarcinata cand inplineste 2 ani ??? Va rog frumos sa ma ajutati

  7. Buna, as avea o intrebare:

    Eu sunt momentan in concediu de crestere copil cu handicap de la 3-7 ani. Indemnizatia pe perioada 0-3 ani a fost de 3000 ron si dupa implinirea copilului a varste de 3 ani a fost modificata la 1250.

    In prezent sunt insarcinata si ar trebui sa nasc, iar in ultimele 12 luni anterior nasterii as avea o luna in care am incasat indemnizatia de 3000.

    Cat ar fi indemnizatia pentru dupa nasterea celui de-al doilea copil avand in vedere ca s-ar suprapune pentru ambii copii dreptul al indemnizatie?

  8. BUNA ZIUA, SUNT IN URMATOAREA SITUATIE:
    IN OCTOMBRIE 2017 AM INTRAT IN CONCEDIU DE MATERNITATE CU PRIMULCOPIL, IN MARTIE 2019 AM NASCUT AL DOILEA COPIL.
    TATAL NU SI-A LUAT INCA CONCEDIUL PATERNAL OBLIGATORIU.
    CAND TREBUIE EL SA INTRE IN PATERNITATE SI CAND TREBUIE SA MA INTORC EU LA MUNCA CA SA BENEFICIEZ DE SUPLIMENTUL DE INSERTIE?

  9. Buna ziua,
    Sunt în următoarea situatie: am terminat concediul de creșterea copilului la începutul lui septembrie, dar nu m-am întors la muncă și nici nu mi-am depus demisia. Ce se întâmplă cu contractul meu de munca?

  10. Buna Ziua!
    Daca mama nu lucreaza (nu a lucrat niciodata) si sta acasa, tatal care lucreaza, poate sa intre in concediu de ingrijire a copilului 2 ani?
    Va multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Update 9.4 – Documente externe și fișiere protejate

O nouă actualizare a aplicației iFlow, care face gestionarea documentelor mai ușoară și mai sigură ca niciodată este aici. Cu noua versiune, angajații și...

Angajarea persoanelor cu dizabilități: Noi obligații pentru angajatori

Începând cu 1 ianuarie 2025, legislația românească privind angajarea persoanelor cu dizabilități va suferi modificări importante. Conform Ordonanței de Urgență nr. 127/2024, angajatorii care...

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.