Aplicație de Resurse Umane

Aplicația de pontaj iFlow funcționează sub forma unui self-service pentru angajați. Implică toate echipele și departamentele în procesul de pontaj și evidență a timpului muncit. Cu iFlow, întreaga companie este informată, de la angajator până la angajați. În felul acesta, departamentul HR câștigă timp pentru a se ocupa de personal și instruirea acestuia, activitate importantă pentru succesul companiei.

Număr nelimitat de angajați

iFlow este o aplicație de resurse umane dezvoltată pentru a se plia pe nevoile oricărei companii, indiferent de domeniul de activitate. Poate susține un număr nelimitat de angajați, se potrivește atât companiilor mici cât și companiilor mari.

Organizează angajații în echipe

Companiile cu un număr mare de angajați au nevoie de o metodă eficientă de organizare. În iFlow poți face asta prin crearea unor echipe și numirea liderilor de echipă care să le coordoneze. Păstreză structura organizațională din companie!

Self-service angajați

Adaugă toți angajații în aplicație, aceștia își vor putea introduce cereri de concediu, de învoire și de ore suplimentare, iar administratorul sau liderul de echipă decide dacă le aprobă sau le respinge. Implici toți angajații în procesul de pontaj.

Rolul liderilor de echipă

Liderii de echipă sunt ca o extindere a administratorului companiei, aceștia preiau din sarcinile angajatorului și se ocupă de coordonarea angajaților din subordine. În cadrul echipei pe care o coordonează, liderii de echipă pot:

  • Aproba evenimente
  • Respinge evenimente
  • Adăuga evenimente
  • Tipări cererile de concediu
  • Tipări cererile de învoire
  • Tipări consimțământul angajatului pentru efectuarea orelor suplimentare

Peste 1500 de companii românești și-au creat deja un cont în aplicația iFlow. Alătură-te comunității de angajatori și angajați, care au scăpat de stresul pontajului.

iFlow vs. Microsoft Excel

Aplicația iFlow este complet automatizată, spre deosebire de Microsoft Excel. Datorită mesajelor de atenționare din cadrul soft-ului este aproape imposibil să introduci date greșite în aplicație, iar calculele din foaia de pontaj au o acuratețe de 100%. O aplicație de resurse umane care să nu mai permită erori de calcul și de date, este viitorul departamentului HR.

RAPOARTE

Aplicația iFlow îți oferă o serie de Rapoarte completate automat. Raportul tichetelor de masă calculează automat numărul tichetelor pe care este necesar să le oferi salariaților, în funcție de evenimentele lunare ale acestora. Descoperă toate rapoartele din iFlow și scapă de multiplele fișiere Excel. 

FIȘĂ DE PONTAJ

Raportul de pontaj iFlow are un Panou de Setări, de unde selectezi informațiile dorite. Exemplu: numărul de marcă, secția și alte informații utile despre salariați. De asemenea, alegi ce dorești să se calculeze: ore de noapte, ore suplimentare de noapte și multe altele. Cu siguranță rapoartele Excel nu-ți oferă aceste beneficii. 

CERERI ȘI ADEVERINȚE

Cu aplicația de resurse umane iFlow cererile și adeverințele angajaților nu mai sunt o problemă. Economisești timp cu toate aceste documente completate automat atât cu datele salariatului, cât și cu datele companiei. Tot ceea ce îți rămâne de făcut este să tipărești documentele și să le semnezi. 

Aplicația de resurse umane iFlow te scapă de întrebările angajaților referitoare la zilele de concediu rămase sau la programul de lucru.

Cererile și adeverințele necesare angajaților se completează automat. Când ai nevoie de ele, le tipărești cu un singur click, în doar 3 secunde.